Tabloidele lor

Tatăl lui Michael Jackson a cerut a treia autopsie

Joe Jackson a cerut a treia autopsie, infuriind familia starului

Toata familia lui Michael Jackson s-a infuriat cand tatal fostului star a cerut o a treia autopsie si a incercat sa preia controlul funerariilor care vor avea loc marti. Joe Jackson a cerut medicilor sa autopsieze pentru a treia oara corpul fiului sau, fapt care a infuriat familia, desi primele doua rezultate au aratat ca starul nu a fost otravit, informeaza Contact Music.…ziare.com

Copiii lui Michael, chestionaţi de poliţie

Detectivii care investighează cauzele care au dus la decesul lui Michael Jackson, pe 25 iunie, vor să îi interogheze şi pe cei trei copii ai starului. Prince, 12 ani, Paris, 11 ani şi Blanket (şapte ani) o să fie supuşi unor interogatorii, după ce tatăl lor va fi înmormântat. Potrivit revistei britanice News of the World, detectivii vor să afle şi ce au de spus copiii cu referire la medicamentele găsite în casa vedetei. Deşi se află printre primii pe ……libertatea.ro

Datele importante din viaţa lui Michael Jackson – cronologie

Principalele etape din viaţa lui Michael Jackson au fost marcate de o serie de evenimente importante, centralizate de biografii celui care a fost denumit “Regele muzicii pop”, decedat pe 25 iunie la Los Angeles, oraşul în care i se va aduce un omagiu public în cursul zilei de marţi.…mediafax.ro

Related posts

Angelina Jolie, goală în noul său film

admin

Greseli de stil: Kate Winslet, Angelina Jolie, Julia Roberts, Renee Zellweger, Keira Knightley, Cameron Diaz

admin

Lindsay Lohan a ajuns fără voie “star” porno

admin

Leave a Comment