Ieri dimineaţă a IML a fost pentru prima dată când Andrei Ţîrdea a stat aproape de fetiţa sa, chiar dacă a evitat timp de 30 de minute să privească bebeluşul. Fosta soţie spune că amorezul s-a uitat la ea şi la fetiţă pe furiş.
Ca un cavaler adevărat, iubitul lui Mantea a întârziat la întâlnirea cu fosta soţie, programată la IML. Andrei Ţîrdea a intrat în fugă în institut, după ce a făcut-o pe fosta soţie, Alexandra, să-l aştepte mai mult de 20 de minute cu fetiţa în braţe, pe un frig năpraznic.
Foştii soţi au aşteptat şi pe holuri vreo 15 minute până să ajungă în faţa medicilor, timp în care Andrei a evitat să se uite spre fetiţa de numai şapte luni care, deşi îi seamănă izbitor, nu o mai recunoaşte.
„Am crezut că măcar acum o să-i zâmbească Arianei dar m-am înşelat. Este incredibil comportamentul său, de bărbat la 26 de ani. S-a purtat ca un puşti, era agitat şi nervos. Cât am aşteptat în hol s-a plimbat haotic şi privea doar către podea şi la pereţi. La un moment dat, probabil din curiozitate, se uita la noi pe furiş. Oricum, Ariana nu o să-i mai poarte numele”, a spus, pentru Click!, Alexandra Ţîrdea după ce a părăsit clădirea IML.