Imnul turistic, lansat cu Băsescu şi Udrea
Imnul turistic al României, compus de Marius Moga şi interpretat de acesta, împreună cu Loredana, Felicia Filip, Aurelian Temişan şi Smiley, a fost lansat vineri noapte la Mamaia, în prezenţa preşedintelui Traian Băsescu şi a ministrului Turismului, Elena Udrea. “Sper ca imnul să placă românilor. Noi îl vom promova la toate târgurile de turism şi sperăm să placă şi străinilor”, a spus Elena Udrea. Ea a precizat că banii necesari realizării, aproximativ 10.000 de euro, au provenit din donaţie. Spectacolul de vineri noapte, de la Mamaia, a atras mii de turişti, notează NewsIn. La eveniment au fost prezente şi fiica preşedintelui Elena Băsescu, ministrului Tineretului şi Sportului, Monica Iacob Ridzi, şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase. Turiştii aflaţi în aceste zile pe litoral au de ales între circa 40 de concerte, organizate în majoritatea staţiunilor. Romania, the Land of Choice……click.ro
Imnul oficial al turismului romanesc
Dupa o initiativa a Elenei Udrea si o compozitie a lui Marius Moga, asa a fost creat primul imn oficial al turismului romanesc. Imnul poarta titlul “The land of choice“(Taramul alegerii), a avut deja o interpretare tip pamflet si din punctul meu de vedere este un proiect aproape esuat. Voi ce credeti? Ne reprezinta aceasta […]…mondenwest.com
Slăbiciune pentru Marius Moga… din prima, după a doua!!!
Marius Moga a pupat ocazia de a compune “Imnul turismului” , in urma unei simpatii nejustificate pe care o are Elena Udrea faţă de micul Mozart. Moga declară că nu a fost ales din prima să compună acest imn, dar se pare că după vreo cinci incercări de-ale Elenei Udrea de a găsi compozitorul potrivit pentru aceasta, paradoxal, Marius Moga tot din prima se cheamă că a fost ales să compună imnul turismului. O să vă intrebaţi cum vine treaba, că,…atac-online.ro
10 000 de euro, prea mult pentru Zamfir
Ministerul Turismului a lansat oficial, ieri, la Mamaia, “Imnul turistic al României”, piesă compusă de Marius Moga şi interpretată de Loredana Groza, Sistem, Smiley şi Felicia Filip, cântec care în opinia ministrului Elena Udrea va fi şlagărul acestei veri şi va fi fredonat chiar şi de turiştii străini. Cu toate că iniţial intro-ul imnului era interpretat de Gheorghe Zamfir, artistul a fost scos din “schemă”, întrucât cei de ……libertatea.ro
Fără invitaţie de la Udrea, Radu Mazăre nu a mers la lansarea Imnului Turistic
Primarul Constanţei, Radu Mazăre, nu a participat la lansarea Imnului Turistic al României, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în staţiunea Mamaia, pentru că nu a fost invitat de ministrul Turismului, Elena Udrea.”Dacă mă invită, dacă o fi şi frumos imnul, vin. Dacă e urât, nu vin. O fi vreo panaramă de imn, dar poate-i bun. Moga l-a compus. Probabil o să fie în regulă”, a afirmat, zilele trecute, edilul Constanţei, întrebat ……libertatea.ro