Vedete

Oana şi Viorel Lis se ceartă din cauza copilului

Au început scandalurile în familia Lis! Oana, în vârstă de 30 ed ani este cea care a căutat-o cu lumânarea. După ce a anunţat, prin intermediul Click!, că vrea mamă purtătoare, soţul ei a luat foc şi a trimis-o la plimbare cu tot cu copil







. De atunci, cei doi nu mai au linişte şi se ceartă aprig din cauza acestui subiect. Soţia lui Viorel Lis (65 de ani) şi-a exprimat de multă vreme dorinţa de a deveni mamă, însă de la începutul acestui an este mai hotărâtă ca niciodată să-şi îndeplinească acest vis.







„Vorbeam zilele trecute cu prietenele mele despre o actriţă din America, foarte cunoscută, care acum are doi gemeni, născuţi de o mamă purtătoare. Am discutat despre acest lucru şi chiar cred că ar fi o idee bună. Mi-aş dori o mamă purtătoare pentru copilul meu, însă nu ştiu dacă există o lege în acest sens la noi în ţară. Mă voi interesa şi apoi voi lua o decizie”, a spus Oana, în exclusivitate pentru Click!







Această declaraţie l-a scos însă din sărite pe soţul său, care nici nu vrea să audă de aşa ceva. „Dacă Oana face copil, să plece cu el cu tot. Nu mai sunt la vârsta la care să fac copii. Nu sunt de acord cu aşa ceva şi punct “, a spus fostul edil-şef. Acesta consideră că este prea bătrân pentru a avea un bebeluş, de care e convins că n-ar putea avea grijă.



 

Related posts

Marina Dina plânge după Mihai Morar

admin

Iuliana Tudor s-a internat în spital, din cauza anemiei

admin

Sânziana Buruiană, goală pușcă pentru Adrian Pescariu

admin

Leave a Comment