Vedetele noastre

Alina Plugaru: „Iubitul meu a privit femeia din mine, nu actriţa porno!”

Alina Plugaru a renunţat la industria porno pentru iubitu ei! Se pare că Radu a fost deranjat de apariţiile blondei în filmele interzise minorilor, iar tânăra s-a sacrificat! Departe de pornografie, Alinuţa se simte minunat.







Tânăra iubeşte, este iubită şi, poate pentru prima dată în viaţa ei, nu este privită ca o simplă starletă XXX. „El m-a văzut când toată lumea mă ştia drept «actriţa porno Alina Plugaru», dar a reuşit să privească mai departe de aparenţe şi aşa mi-a atras atenţia”, explică vedeta, în Libertatea.







Regina abdicată povesteşte şi cum l-a cunoscut pe Radu, în luna mai. A fost o întâlnire „pe NV” care, spune blonda, avea să îi schimbe radical viaţa, scrie vdtonline.ro. „M-a sunat pe telefonul mobil, după ce a făcut rost de numărul meu de la un amic comun. I-am răspuns, apoi a urmat o conversaţie lungă de câteva ore. Mi-a fost frică să nu fie un dubios! I-am dat întâlnire undeva în zona în care locuiesc, ca să nu bat oraşul degeaba.







«Dacă e un naşpet, fug direct», mi-am zis înainte. Dar, când a apărut, chiar mi-am dat seama că este un bărbat foarte bine, aşa că am acceptat invitaţia de a merge la o cafea. Au trecut cinci luni de când suntem împreună şi sunt foarte fericită alături de el”, spune fosta starletă XXX.

 

Related posts

Finala Eurovision 2009 Moscova : ordinea intrarii in concurs

admin

Elena Cârstea: „Prietenii apropiaţi nu m-au ajutat”

admin

Smiley a făcut accident în zona Dorobanţi

admin

Leave a Comment