Dupa 23 de ani petrecuti in Danemarca, cei doi mari artisti Olimpia Panciu si Mircea Romcescu s-au intors recent acasa. Pentru o lunga perioada. Desi au transformat provocarile din cariera in reale succese, pe plan personal, artistii duc lipsa unui copil, care sa le calce pe urme.
Plini de viata si cu o energie debordanta, asa i-am gasit pe Olimpia Panciu si Mircea Romcescu, cand i-am vizitat in apartamentul lor din zona 1 Mai. Cuplul si-a amenajat acasa propriul studio, unde pregateste la foc continuu un album comercial. “Am investit in studio cam 100.000 de euro in decursul anilor”,a spus compozitorul pentru Cancan.
“Vom canta si impreuna, si separat”, adauga bucuroasa Olimpia. Pe chipul cantaretei apare o tristete inevitabila in momentul in care ne vorbeste despre un vis care, din pacate, nu s-a concretizat. “Regretam ca nu avem copil. Atat. Asta este situatia. Nu am putut sa facem copii si ne bucuram de pisoiul pe care il avem si de copiii celorlalti”, a declarat Olimpia Panciu.
“Ne castigam existenta prin cluburile de noapte si localuri in care se canta muzica super. Cantam piese de-ale Tinei Turner, Cher, Madonna, Phil Collins, Elton John, dar si din repertoriul danez”, a spus ea. Din 1989, Mircea Romcescu este membru al Uniunii compozitorilor din Danemarca.
Sotul Olimpiei Panciu a dat insa lovitura in 2002 cu piesa “Vis mig hvem du er”, care a reprezentat Danemarca la finala Eurovision din Estonia. “Mi-am dat seama ca daca reusesc o performanta in zona de compozitie, atunci sunt obligati sa ma solicite si asa s-a si intamplat. In 2002 am castigat finala daneza la Eurovision”.