Fotomodelul Gina Maican a acceptat să fie imaginea unui magazin de îmbrăcăminte second-hand. Bruneta încurajează tinerele să se îmbrace în trend, cu bani mai puţini.
Gina a acceptat imediat oferta făcută, mai ales că magazinul comercializează branduri cunoscute, dar şi mărci exclusiviste ca Hugo Boss, Louis Vuitton sau D&G, scrie Cancan.
“Am acceptat să promovez acest magazin deoarece cred că tinerele din ziua de azi nu trebuie să se îmbrace doar de la magazinele din Mall, ci se pot îmbrăca foarte chic la bani mai puţini”, declară fotomodelul.
Bruneta şi-a făcut câteva cumpărături din magazin, afirmând că şi-a luat o pereche de pantofi pe care îi văzuse acum câţiva ani într-o revistă din Anglia.