Vedete

Albumul nelansat al Mădălinei Manole, vândut în 8.000 de exemplare

Bătaie pe albumul nelansat al Mădălinei Manole. Moartea cântăreţei a adus vânzări record ale celui mai recent album al său, “O 9 Mădălina Manole”, materialul discografic ocupând primul loc în “top 10 vânzări”.







Pe 14 iulie, ziua în care a fost descoperit cadavrul artistei, vânzările au cunoscut un boom incredibil. “De la ştirea care anunţa moartea artistei, ne-am confruntat cu o ruptură de stoc”, a declarat, pentru Gândul, director de marketing şi comunicare la Diverta.







Iniţial, albumul fusese editat în 3.000 de exemplare, iar, ulterior, casa de discuri a multiplicat încă 5.000. Banii câştigaţi din vânzarea albumelor vor ajunge la Mircea Petru, dar şi la familia fostului soţ, al Mădălinei, Şerban Georgescu.



 

Related posts

Mihai Morar protesteaza in strada fata de legalizarea etnobotanicelor

admin

Soţul Mădălinei Manole a minţit, arată analizele solistei

admin

Mandinga s-a calificat în finala Eurovision 2012

admin

Leave a Comment