Vedete

Corina și Eduard, marii câștigători la „Dansez pentru tine” (foto)

Vineri noapte, marele premiu de 60.000 de lei a ajuns la Corina Bud și Eduard Vasile.



Echipa de pe locul doi, formată din Lavinia Pârva și Decebal Negoiță a primit un premiu de 20.000 de euro, iar perechea formată din Roxana Ionescu și Ștefan Rebeja, clasată pe poziția a treia, a primit 15.000 de euro.



Corina Bud a luptat alaturi de Eduard Vasile care vrea sa-si ajute familia numeroasa sa scape de saracie, potrivit ProTV.



Edi are o familie numeroasa formata din 9 membri, de curand aceasta “imbogatindu-se” cu o pereche de gemene.



El vrea sa-si ajute si fratele mijlociu care in urma unui accident la varsta de 3 ani prezinta arsuri pe tot corpul si are nevoie de o operatie de grefare a pielii.



Edi a fost nevoit sa munceasca inca de cand avea 10-12 ani pentru a-si ajuta parintii si fratii mai mici. A inceput cu impachetarea lenjeriilor de pat. Apoi a lucrat intr-un atelier de croitorie.



A reusit sa mearga o perioada in paralel si cu munca si cu scoala, dar in cele in urma, coplesit de probleme, a pierdut doi ani de studii.

 

Related posts

Monica nu se stabileşte în America de dragul lui Irinel

admin

Pepe renunţă la plângerile penale împotriva Oanei pentru bani

admin

Manechinele lui Botezatu, bete în camera de hotel (video)

admin

Leave a Comment