Vedete

S-au împăcat! Bianca Drăguşanu i-a cerut iertare lui Botezatu (video)

Aflaţi la deschiderea Târgului de Nunţi „Expo Ideal Mariaj”, Bianca şi Bote s-au certat sub privirile celor prezenţi. Designerul susţine că a avut acea ieşire nervoasă din pricina faptului că era presat de timp.







În ciuda faptului că, la sfârşitul săptămânii trecute, Cătălin Botezatu şi-a certat iubita pentru că a întârziat la o prezentare de modă, el susţine că Bianca Drăguşanu şi-a cerut scuze.







„Nu era nevoie să facă asta, pentru că eu doar i-am atras atenţia. Mi se pare normal ca tocmai ea să nu întârzie datorită relaţiei pe care o avem, pentru că ar fi un exemplu negativ”, a declarat creatorul de modă pentru „ring”.







„Era obosită de la emisiune”



Cătălin Botezatu a ţinut să adauge şi faptul că nu avea cum să pună capăt relaţiei cu Bianca pentru acest motiv, mai ales că ştia că „vinovată“ era, de fapt, oboseala acumulată de iubita lui de la emisiunea lui Capatos, unde este asistentă.







„A venit târziu de la emisiune şi s-a trezit mai greu. Oricum, nu ne-am despărţit, iar înainte de a pleca spre Bulgaria, ne-am sărutat şi am trecut peste acel episod”, a apărat-o acesta.

 

Related posts

Cere 7 milioane de euro după episodul „Sex oral cu Monica Columbeanu”

admin

Adelina Pestritu si Bogdan Vladau, în juriu la „Look of the Year”

admin

Natalia Mateuţ vrea să fie pupăza Adrianei Bahmuţeanu

admin

Leave a Comment