Vedetele noastre

Marioara Murărescu: „Cu ajutorul fiului meu am învins cancerul”

După aproape un an de la operaţia de cancer la sân, Marioara a povestit, pentru revista VIP, cum a reuşit să iasă învingătoare din lupta cu necruţătorul diagnostic:







„Viaţa mea s-a schimbat nu după intervenţia chirurgicală, ci atunci când am aflat adevărul despre boala mea. A fost şocant, atunci a fost hotarul. Echipa profesorului Blidaru m-a ajutat foarte mult. La spitalul Fundeni, până şi portarii mă întrebau de sănătate. Acum sunt bine, dar mă pot aştepta la orice, trebuie să fiu pregătită pentru ce-i mai rău”.







Familia a fost cea care a ajutat-o să treacă peste această perioadă grea, scrie Click!. „Fiul meu, născut în zodia Leu, e o persoană care stăpâneşte totul, are o fire dominatoare, dar şi un suflet de miere. Pe toată perioada analizelor, atitudinea lui a fost matură, deşi are doar 26 de ani”.



 

Related posts

Laura Andreşan, „şifonată” de şoferul lui Cristi Brancu

admin

Circ la tv! Ramona Gabor făcută „ţaranca proasta”

admin

Simona Sensual şi Nicu Mahăru au făcut sex în mare (poze)

admin

Leave a Comment