Vedete

Daniela Crudu, show incendiar în poala lui Mircea Stoian (video)

Daniela Crudu a făcut iar show la „Un show păcătos”. Bruneta s-a suit din nou în poala lui Mircea N Stoian, încingându-l pe „bătrân”.



De data aceasta nu a făcut-o pentu un dans în poală, ca într-una din emisiunile anterioare, ci Daniela s-a urcat pe Mircea Stoian ca să-i arate cum l-a “călărit” pe Hamude!



Asistenat s-a plâns în direct că o doare capul pentru că a căzut şi s-a lovit în timp ce-l “călărea” de zor pe Hamude în club Princess.



Nu știm cât de zdravănp a fost căzătura, însă vedem că a afectat-o destul de puternic pe Daniela, care era mai, mai, să ne arate tot fundul, nu doar chiloții.

 

Related posts

Marina Dina murdăreşte hainele la prezentări

admin

Lucian Mândruţă doarme de două zile în parc

admin

Nicoleta Luciu e foc și pară! Își ține soțul la ușă (foto)

admin

Leave a Comment