Vedetele noastre
Maria Dragomiroiu dă 4.000 de euro pe operaţii estetice
Imaginea contează enorm în show-biz, şi iată că până şi solistele consacrate de muzică populară au început să simtă cum le suflă în ceafă cântăreţele abia trecute de 20 de ani.
Nemulţumită de faptul că ridurile au început să-i dea bătăi de cap, Maria Dragomiroiu (54 de ani) a lăsat frica deoparte şi este hotărâtă să treacă pragul medicului estetician, pentru a rezolva această problemă inestetică.
Cum obrazul subţire cu cheltuială se întreţine, solista trebuie să scoată din buzunar câteva mii de euro pentru intervenţiile estetice, însă efectul este unul uluitor: aspectul tenului poate părea chiar şi cu zece ani mai tânăr.
"În funcţie de profunzimea ridurilor, cântăreaţa are o paletă largă de tratamente la care poate apela, atât chirurgicale, cât şi nonchirurgicale. Ce-i drept, liftingul chirurgical are cel mai bun efect, însă preţul ajunge la suma măricică de 4.000 €", a declarat, pentru Click!, Adina Alberts, chirurg estetician la clinica Care Zone.
Cu toate acestea, injecţiile cu toxină botulinică rămân cea mai utilizată procedură, pentru îndepărtarea ridurilor.



.jpg)








Comentarii : 0