Vedetele noastre
11-10-2009 17:40 | de Nicoleta | 1 afisari
Tipareste | Comenteaza

Adela Popescu a primit cadou o maşină de făcut pâine

Adela Popescu a împlinit 23 de ani, vineri, pe data de 8 octombrie. Vedeta a dat o petrecere pe cinste în clubul iubitului ei, Marius Kalmar, unde au sosit toţi colegii ei şi prietenii ei de suflet!



"A fost cea mai mare petrecere pe care am organizat-o de la majorat până acum şi m-am simţit excelent. Nu mi-am propus să chem un anumit număr de oameni, i-am invitat pe cei apropiaţi şi, când am ajuns în club, am realizat că Dumnezeu m-a binecuvântat cu foarte mulţi prieteni. Deşi am ajuns puţin mai târziu decât unii dintre invitaţi din cauza programului de filmare am recuperat repede şi ne-am distrat pe cinste", spune Adela.



Colegii şi prietenii Adelei s-au întrecut în cadouri speciale, care s-au nimerit a fi pe placul vedetei, scrie Libertatea.



" Am primit un tablou făcut special pentru mine, cărţi, hăinuţe, bijuterii foarte frumoase. Mama mi-a luat o maşină de făcut pâine iar mătuşa un sistem de gătit pe aburi", declară amuzată Adela. Cine ştie, poate mâine poimâne o vedem pe Adela în postura de soţie...

 

Comentarii
Adauga comentariu
Comentarii : 0
Nu exista comentarii
Vedetele noastre
Un roman vrea sa reprezinte Spania la Eurovision
29 January, 01:31
Un român se află printre cei 313 candidaţi pentru a reprezenta Spania
Gabriela Cristea ar poza goală în Playboy, din nou
21 December, 10:36
Ambiţioasă din fire Gabriela Cristea ar fi dispusă să pozeze din nou
Bianca Drăguşanu, noua asistentă a Adrianei Bahmuţeanu? (video)
18 December, 15:17
Bahmu şi-a găsit asistentă. Sau, cel puţin aşa susţine! Invitată aseară
Ana Maria Ferenţ îşi impune să iubească un bărbat bogat
18 December, 11:06
Pretenţiile cântăreţei în materie de bărbaţi au crescut
Mircea Badea ar putea să-l înlocuiască pe Voicu Pânzar (poze)
18 December, 10:25
Prezentatorul emisiunii „În gura presei” a intrat în
Nicoleta Luciu îl dă pe micuţul Zsolt cu săniuţa
18 December, 09:47
Vedetele aşteaptă cu nerăbdare Sărbătorile de Iarnă pentru a se bucura de