Vedete
03-11-2010 12:04 | de Nicoleta | 1 afisari
Cauta: Elena Ceausescu | Nicolae Ceausescu |
Tipareste | Comenteaza

Soţii Ceauşescu au fost îngropaţi în cimitirul Ghencea (video)

Medicii legişti au confirmat: bărbatul îngropat în Cimitirul Ghencea este Nicolae Ceauşescu. Concluzia a rezultat în urma comparării ADN-ului cadavrului deshumat în iulie cu probe de la fiul lui, Valentin Ceauşescu şi de la unul dintre fraţi.

După 20 de ani, legiştii au găsit probe bune, un ADN bun, astfel că s-a putut compara cu celelalte probe existente, a declarat, miercuri, pentru Mediafax, Dan Dermegiu, directorul general al Institutului Naţional de Medicină Legală (INML) din Bucureşti.

Rămăşiţele pământeşti ale soţilor Nicolae şi Elena Ceauşescu au fost deshumate, în 21 iulie, pentru a fi luate câteva probe pentru testare ADN, singurul fiu al acestora care se mai află în viaţă, Valentin Ceauşescu, dorind să se stabilească dacă acestea sunt ale părinţilor săi.

Toate costurile legate de deshumarea soţilor Ceauşescu şi analizele pentru identificarea acestora, a căror valoare ar putea fi între 4.000 şi 5.000 de lei, vor fi suportate de familie, întrucât cererea a venit din partea acesteia, declara, pentru MEDIAFAX directorul general al INML.

 




Comentarii
Adauga comentariu
Comentarii : 0
Nu exista comentarii
Vedete
Victoria Beckham collection 2012 - ținutele primăverii (foto)
21-05-2012 | 16:58
Din vara aceasta și Londra se va bucura de Victoria Beckham collection 2012. Soția celebrului...
Sharon Stone, siluetă șoc în costum de baie, la 54 de ani (foto)
21-05-2012 | 16:24
Greu de crezut, dar unele femei arată la 54 de ani în costum de baie precum o...
Paradă spectaculoasă cu rochii de gala la Cannes (foto)
21-05-2012 | 16:11
Eva Longoria, Jessica Chastain, Eva Herzigova, Jane Fonda sunt doar câteva dintre zecile de...
Iurie Darie a fost operat pe creier
21-05-2012 | 15:59
Iurie Darie a fost operat, astăzi, la Spitalul "Bagdasar-Arseni" din Capitală. Medicii...
Marina Dina are bustul mutilat de la silicoane (foto)
21-05-2012 | 15:53
Marina Dina nu mai poate poza în lenjerie intima foarte sumară sau fără sutien. Vedeta tv...
Mihaela Rădulescu, în rochie rosie mulata, la 43 de ani (foto)
21-05-2012 | 15:46
Mihaela Rădulescu a forțat duminică audiența în rochie rosie mulata, cu un decolteu...